Povestea vulnerabilități mele!
Era odata…ceva ani in urma…
O zi fierbinte de iulie, casa părinților.
Afara soarele ajungea sa topească și la umbra, interior eram un vulcan de emoții ce aștepta sa erupă.
Dupa o experiență de mai mult de zece ani după poame dulci în tari străine, căutam să-mi refac viața, sa o i-au de la capăt a treia oară in viata mea de pana atunci. Nu ești o mândrie pentru neam când te abați de la traseu “in rând cu lumea”
Parintii se deranjau mult de imaginea lor, cum sunt văzuți în sat, decât de ce simt eu. 20 ani fiind păpușa lor care a mâncat, vorbit si căsătorit după voință si ascultarea lor.
Mulți au rămas cu gura căscată, când m-am ales pe mine si bunăstarea copilului meu. Am rupt si scuipat pe dogme si credințe. La ce bun am ascultat 24 ani, dacă mancam certuri, mă spălam cu lacrimi, si înghițeam janta cu acuzații. Când mi-am văzut copil rugându-mă sa nu mai cert, am zis gata : divorț, vândut, plecat si nepasat de gura lumii.
De atunci un conflict mereu în casa a fost :” ce spune satu…”. Ardeam toată explicându-le si exprimând-mi dreptul de a trai viață cum cred mai bine pentru mine. Atât timp cât nu încălc spațiu, timp si libertatea celorlalți, sunt libera sa fac ce cred de cuviință pentru mine si copilu meu, si chiar nu-mi pasa ce spun sau cred alții. După zeci de ani conflictul si certurile au rămas în meniul casei noastre.
Revenirea mea acasă începându-mi o fila noua le-a dat apa la moara superiorității lor.
În primele zile cu ei, mult timp evitam conflictul, eram constienta ca nu rezolv ci amplific lupta de control si putere. În mine ardea neacceptarea fata de ei. Cum de nu reușesc sa mă vadă cu adevărat cine am devenit. Tata, aveai senzația ca și-a asumat misiunea să-mi apese butoanele emoțiilor respective ce clocoteau în mine.
La un moment dat
El: “Tu sa mă asculti si faci ce spun eu, ca noi suntem părinți si știm ce e mai bun, ca datorită mie ești persoana care ai ajuns acum…”
Atâta mi-a trebuit. Simteam cum minse încălzeau călcâile si unghiile picioarelor, mi se ridica un văl fierbinte pe picioare, mâini, si la cap o tensiune se acumula.
Practicând terapiile energetice mi-am setat mental cum depășești astfel de momente. Deci, caut repede sa fac tehnica respirației să-mi calmez starea, inspir-expir, cantrându-mă . Tata era acolo lângă mine, anumit sa deschidă cutia pandorei. Tot apăsând pe emoțiile mele, sa bufnesc odata, sa mi le asum si exprim. În mintea mea rulau filme, atat horror, cât si acțiuni prin care am trecut obținând rezultatele muncii mele. Permis de ședere, studii, munca obținute în Italia, zilele în care mâncăm un grissin si cafea, iernile in care înghețăm la 4 dimineața ascultând carti si spunând afirmații in timp ce mergeam la munca, nopțile la 02:00 în care îmi priveam mâinile arse de la detergenții restaurantelor în care am lucrat, …. momentele una după alta curgeau. Și acum îmi zice si repeta ca el m-a protejat…? Serios.. ?
Lora nu mai răbda si-si dă drumu emoțiilor, bufnește și-o zice într-un final după 35 ani.
“ Si unde erai când aveam 5 ani, plecând
làsându-mà la bunei, si eu am cunoscut emotia
violului ….???. Sti tu oare ce inseamnà pentru o fetita de 5
ani sa tràiascà acea invazie in inocenta si nevinovatia ei a
unui bärbat di neamul ei, pe care nu si-a permis nici sa
viseze sa-| demascheze”
El: – “ Cum nu ții rusine, ce prostii spui acum după atatia ani…” cu o fața mirata către mine, încercând sa-si ascundă rușinea si neacceptarea a ceea ce aude, apărându-se de mine prin acuzații.
Eu uimita, dar foarte liniștita si eliberată, a ceea ce duceam cu mine multi ani. Ies încet din cămara casei lasandu-l sa digere tot ce a fost.
Atât de răcoros îmi era momentul ca nu mai simteam arșița de afara. Ma îndreptam către acel vișin din fundul grădinii, savurând limonada din lămâia copilăriei mele.
Am așteptat atâți ani sa fiu înțeleasă, apreciindu-mi puterea ca acum nu mai conta pentru mine. Dupa atati ani m-a ajutat să-mi văd Curajul, cel admirat la alții si la tata, ce stătea în mine, așteptând să-l recunosc. Sa-mi scot vulnerabilitatea si sa nu-mi fie frica de ea.
Puterea sta in vulnerabilitatea ta si cum depășești momentele dificile. Nu in imaginea de “captain Planet”. Vulnerabilitate pe care o tot ascunzi căci “trebă” sa arăți puternic in fața lumii.
LORA 