O perspectiva depre stările de conștiință umană. Ce sunt si cum le putem identifica.
Dimensiunea inseamna o stare de existenta.
D 1- caracteristic regatului mineralelor, cristalelor, roca…. Tot ce se percepe un punct si nu este la lumina. La nivel uman am putea spune ca fătul din pântecul mamei este la nivelul dimensiunii 1.
Ideea, forma gând, la fel este caracteristica dimensiunii unu. Totul începe de la o ideie.
D 2 – reprezentat prin regatul plantelor si animalelor. Apartinenta de grup, trib. Percepția liniei, ei nu se percep separați unu de altul. La nivel uman, sunt stările copiilor în perioada când nu se văd separați de ceilalți. Atunci când se împart cu tine cu tot ce au, si ce ai tu cred ca le aparține si lor. Se poate observa asta la Varsta de un anișor, plus minus.
D3. Dimensiunea în care se dezvolta conștiință umană. Cel mai jos nivel al conștiinței umane. Omul funcționează în intervalul dimensiunii 3,4 si 5. Spre finalul dimensiunii 5D, se face trecere din fizic în non fizic. Înălțarea în conștiință, finisand ciclul de întrupari pe planeta.
Un om cu starea de conștiință 3D se percepe si bazează exlusv pe simțurile fizice. Nu crede în nimic în afara de ceea ce vede cu ochii fizici. Nu crede în stari, emoții si ca ele se poat schimba dacă vrei. Nu crede în Divinitate căci nu-l vede, sau e cealaltă extrema în care crede doar în religia sa, ea fiind unica. Poate suna dur dar el nu crede în el si ca exista o putere interioară prin care isi poate schimba viață. In face mereu vinovat pe ceilalți si nu accepta ca are o problema.
D4 Dimensiunea, intervalul în care omul descoperă ca est mai mult decât un corp fizic. Începe a crede în energii, si le caraterizeaza, bune si rele. Mai descoperă ca are o fata interioară si caută s-o dezvolte pentru a depăși anumite situații. Unii o mai numesc si – trezirea spirituală. Este perioada deschiderii de noi orizonturi, amintirii de ceea ce este, si acea sete de cunoaștere si experimentare a ceea ce est sugerat ca îi schimba starea. Merge la diferite cursuri, practica tot gelu de meditații si afirmații pentru a face o schimbare în viață sa. Caută mai mult diviniatatea si partea ascunsa mistica care nu se vede, insa observa si simte ca exista mai mult decât credea pana acum. Toată perioada când isi descoperă mai mult esența sufletului, interiorul cu instrumentele sale, si începe a practica, modelandu-si viața.
5D – Este dimensiunea celor care au conștiința de Sine, nu se văd separați de realitatea sa, si isi asuma ca tot ce vede este ceea ce conține si crede mintea sa. Asumarea a ceea ce este si lucru constinet cu sine.
Dacă în o conștiință 3D ar spune : “ Eu cred doar ceea ce văd “ cel cu o conștiință 5D va spune: “ Eu văd doar ceea ce cred” si îmi asum ca tot ce percep este ceea ce conțin si cred.
P.S. suntem ființe multidimensionale, dacă pe anumite aspecte ne percepem o stare caracterizata dimensiunii 5D, nu înseamnă ca nu mai continem si stări a conștiinței 3D.
Lora Dogaru
Pe acesta cale lansez o invitație celor interesați de a cunoaște necunoscutul luminic al dimensiunii 5D, participand la o serie de meditații ghidate în grup. In fiecare marți, pe platforma zoom, 21:30 ora Ro. Link de acces,
Lora Dogaru is inviting you to a scheduled Zoom meeting.
Topic: Meditația în lumina necunoscuta încă a dimensiunii 5D
Join Zoom Meeting
https://us02web.zoom.us/j/7327757083?pwd=MkcxVzJWOVlhNWQ2TlQ3eEZ2MGFkUT09
Meeting ID: 732 775 7083
Passcode: magie